Prioritizare și rezoluții pentru anul nou

Suntem la jumătatea lunii februarie deja. Timpul, în accepția comună, se pare că trece mai repede decât ar fi cazul... Dacă mă uit peste rezoluția mea pentru 2013 și analizez ce am făcut până acum mă ia cu leșin....Sincer și fără glumă! Nu că mi-aș fi stabilit niște direcții fenomenale, sau obiective inumane, este vorba doar de ceea ce EU îmi doresc.
Am avut, în ultima lună, o revelație, dacă o pot numi așa....În mijlocul sesiunii de examene, după ce că a trebuit să duc o luptă teribilă cu mine, să mă reobișnuiesc să învăț după rigori instituționale, am realizat că orice, dar absolut orice, părea mai important de făcut decât să iau cartea în mână și să învăț. De la spălatul pe jos, călcat haine, lustruit pantofi, orice altceva era prioritar pentru mine, cu excepția examenului de a doua zi.
Mi-am dat seama rapid (norocul meu) că mă autosabotez. Că trebuie să îmi stabilesc prioritățile în funcție de ceea ce este important pentru mine, atât pe termen lung cât și pe termen scurt. În sesiune sunt examenele cele mai importante, nu?
Pentru acest an, ceea ce mi-am propus este mai important.
Mulți dintre noi nici nu își mai fac rezoluții pentru anul nou. De ce? Poate pentru că au făcut, ani la rând, și știu că nu se vor ține de ele. Până la urmă cine vrea să fie propria sursă de dezamăgire?!
Ce ne face să vrem să ne stabilim obiective pentru anul nou? Înafară de tradiție, înafară de senzația de nou început ce ne-o dă ziua de 1 ianuarie... Eu cred că este vorba de dorința de a progresa. Când progresăm ne simțim vii!!
Rezoluția nu ar trebui să fie o listă de dorințe materiale, ca și un wish-list de ziua noastră. Nu ar trebui să conțină noțiuni vagi destre ceea ce ne dorim. E necesar să avem o viziune despre ceea ce vrem de la noi, unde vrem să ajungem, ce vrem să fim și ce trebuie să facem pentru asta. Motivația este un alt aspect vital. Motivația împreună cu viziunea ne determină să trecem peste momentele în care simțim că ceea ce ne-am propus este prea greu/ imposibil de accesat.
Și, desigur, cu rezoluția în mână, cu motivația și viziunea activate trebuie să ne antrenăm zi de zi în stabilirea priorităților astfel încât ceea ce facem zi de zi să ne aducă mai aproape de ceea ce ne-am propus.

Fiica mea vrea să cânte anul acesta la vioară într-un concert, pe scena școlii de artă. Copilul ăsta de 6 ani are un obiectiv clar. Știe că pentru asta are nevoie de o vioară, un profesor și să repete. Zi de zi. La început repetatul însemna niște plictisitoare exerciții cu mâinile care durau în medie 5 minute, apoi s-au adăugat notele muzicale, timpii, portativul, totul a devenit mai complicat. Copilul ăsta, de 6 ani, știe foarte clar unde vrea să ajungă. Se vede cântând pe scenă. Pentru ea, prioritatea este să repete zi de zi, să învețe zi de zi, până își va atinge scopul.
Cam așa trebuie să facem și noi. Să înaintăm pas cu pas, în direcția în care ne-am propus și să conștientizăm că pașii făcuți în alte direcții nu fac decât să ne abată din drum.