Tara lui "Lasa-ma sa te las..." sau "Prima mea intalnire cu politica"

         La naiba cu criza varstei mijlocii,sper sa treaca repede si sa ma lase in pace fara mari sechele! Incerci sa te faci mic asteptand  sa treca tot felul de episoade si in final sa te bage cineva in seama iar ceea ce faci,bun sau rau, sa fie pentru ca asa ai vrut nu pentru ca... esti la pubertate si te freaca hormonii,ca esti adolescentul rebel neinteles de parinti cu preocupari aparent distructive,ca esti pana in 25 si inca tanar si fara experienta mare de viata sau profesionala inca nu prea poti deschide pliscul si sa fii ascultat in acelasi timp. Cum eu am ars deja etapele de mai sus,ma asezasem confortabil pe plaja calda si primitoare dintre borna 30 si statia 40 si ma pregateam serios de tihna omului de familie,cu o slujba decenta,cu niscaiva realizari materiale si cu sporadice reveniri la preocupari mai putin contabile-o carte,un film bun,o iesire in natura,etc.

        

         Si cand stateam mai bine ma lovi in moalele capului senzatia ca eu sunt mai bun de atat,ca e momentul sa fac mai mult,sa spun mai multe,sa ma educ in plus si,nu-i asa,sa imi aduc aportul la chestii care depasesc granita microuniversului familiei mele. Senzatia amintita plus putina clisma cerebrala "TV style" mi-au intarit perfid convingerea ca misiunea mea pe pamant nu e incheiata si ca lucruri noi si frumoase urmeaza pentru cei care le cauta,adica JE. Si am facut primul pas inafara zonei mele de confort,m-am interesat,am ascultat in dreapta si in stanga,am socotit si am tras imbecila concluzie ca daca vreau sa FIU mai mult trebuie sa ies din barlog si cu inima in dinti am completat (online,desigur...)cererea de adeziune la unul din partidele care se zdrobeste tare pentru propasirea natiunii romanesti.Nu dau nume,cred ca toti sunt la fel(sa n-aud critici pe baza de generalizari,nu halesc astazi asa ceva).

         Continuarea o banuiti... nu m-a contactat nimeni(cum cica ar fi trebuit) si astfel m-am asezat blegeste in asteptarea semnului ca e momentul sa prestez social,ca deh, n-am vrut sa intru cu bocancii in viata sau sediul ingalbenit de traditie al mult ravnitului partid. Si atunci m-a lovit intelegerea senina a inca unui principiu atat de drag romanilor in general: "Nu lasa pe maine ce poti face azi,lasa pe poimaine ca poate nu mai trebuie facut!"

       Nu e doar despre acest episod,deja trecut pentru mine-e despre cum suntem in realitate ca natiune.Nu raspundem la nimic,nu ne asumam responsabilitati in plus,facem cat e cazul,daca se poate fentam munca,fiscul,banca si intalnirile cu matusile pupacioase.Spunem mult,facem putin sau deloc!

       Succes,Romania! 

       P.S.Sunt ingrijorat pentru tine,serios!

Mitul insuccesului la romani

   Zilele trecute intr-o deplasare legata de munca mi-a aruncat cineva o remarca aparent nascuta dintr-o frustare personala,genul de chestie soptita in barba dar cu scopul precis de a fi auzita:"Ce mi-ar fi placut sa fiu  si eu sef...".Am avut cateva momente de ezitare in a alege raspunsul corect si admit ca primul impuls (don't worry-l-am sufocat pana la moarte pe el...pe impuls) a fost sa ii raspund in raspar,cele cateva secunde pana mi-au pornit procesoarele din cap au permis nasterea senzatiei ca imi reproseaza de fapt cantitatea de munca pe care o depun in comparatie cu el sau ceilalti colegi mai putin "ajunsi".I-am explicat omului ca acest "fenomenal" statut  de sef nu e un cadou primit de ziua mea din partea vreunui binefacator ci  e o etapa in cariera mea,e momentul in care ma aflu dupa zece ani de activitate foarte rar intrerupta in acest domeniu si ca e rasplata volatila a sumei eforturilor facute in plus fata de colegii mei.
     Ce e trist e ca persoana care ma provocase la destanuiri facute in picioare in mijlocul unui depozit inghetat departe de casa era un barbat,un tanar de 28 de ani,un om aflat in momentul perfect al vietii sale.Asa ca am inchis aproape abrupt discutia cu el intrebandu-l ce il opreste sa ajunga si el seful care am ajuns eu si dandu-i unicul sfat pe care l-ai putea inghiti fara apa de la un strain fara sa il verifici daca e credibil:
Vino in fiecare zi la munca si fii cel mai bun angajat al acestei sucursale! In cele din urma,aici ori in orice alt loc de munca vei ajunge,doar aceasta obisnuita iti va aduce ceea ce crezi ca meriti!
     Ceea ce ramane o convingere pe care o afirm si pe care sunt si pregatit sa o apar necontenit este faptul ca toti marii oameni ,fie ei presedinti de tara,doctori renumiti,staruri de cinema,orice credeti ca se incadreaza la capitolul personalitati marcante ale ultimilor 200 de ani- toti acestia au venit pe lume in pielea goala si avand statut de bebelusi.Ceea ce devine fiecare ramane o chestiune de oportunitati in fata carora te prezinti pregatit sau nu,instruit sau nu,deschis la minte sau nu,hotarat sa le abordezi sau nu,educat sau nu,citit sau nu,experimentat sau nu,etc.
       Deoarece succesul nu se naste succes,succesul se naste in pielea goala!