Autisti in lumea Ego-urilor pe steroizi

"Nu sunt orb dar nu pot vedea intodeauna
 Nu sunt surd dar nu intotdeauna inteleg lucrurile
 Nu sunt inchis dar imi e greu sa ma simt liber
 Imagineaza-ti cum e sa fiu eu".

     Cateva versuri desprinse din cantecul "Through my eyes"  cantat de Scott James,unul dintre cei mai faimosi autisti din lume dupa aparitia sa la X-Factor UK. Melodia e extrem de frumoasa,versurile extrem de relevante pentru ceea ce credem ca asteapta acesti oameni de la noi in momentul in care vor sa comunice cu lumea.
      Pentru cei care n-au avut contact direct cu aceasta afectiune poate parea paradoxal de usor de inteles deoarece versurile de mai sus nu par sa reflecte patologia vreunei boli,incapacitatea de a vedea intotdeauna, de a auzi intodeauna sau de a nu reusi sa te simti liber chiar in libertate fiind pare o stare de spirit si a celor "nebolnavi" de afectiuni de spectru autist.
      Cei care au avut contact in schimb cu persoane de acest gen inteleg cu atat mai profund obligatia de a incerca sa iti "imaginezi cum e sa fiu eu",e unica varianta pe care o ai pentru a iti aduna resursele de energie necesare intelegerii acesor suflete nepereche dar si neechipate cu setul clasic de aptitudini sociale pentru a ii considera ca fiind parte a notiunii comune de normalitate. Si daca, in acceptiunea comuna,intr-o situatie care o impune ne-am obisnuit sa tratam comunicarea ca o proba de viteza intre persoane care scuipa cuvinte unul catre celalalt, comunicarea autista iti reinvie celelalte simturi de care ai avut tot timpul nevoie doar ca ai renuntat sa le mai folosesti  dand castig de cauza exclusiv vorbirii.Cel putin asta am invatat eu din experienta personala- sa pun intr-o imbratisare de zece secunde mai multe cuvinte decat as putea spune in zece minute,sa exprim cu priviri in full-contact lucruri care mi-ar fi greu poate sa le exprim fara sa supar pe cineva.Nu poti jigni cu privirea,poti cel mult sa iti comunici starea de aceptare sau neacceptare a unei situatii asa ca jignesc mai rar decat altadata si pentru asta ii sunt dator vandut omuletului din viata mea.
        Drama parintilor de copii autisti devine intr-adevar o drama doar atunci cand ii lasam singuri sa inceapa o batalie pentru care nu i-a pregatit nimeni si nimeni nu vrea sa le devina aliat.Multe lucruri isi pot dezvalui si latura lor pozitiva daca iti lasi mintea sa exploreze mai putin ceea ce stie deja si mai mult ceea ce poate invata  nou sau din nou.Asa ca imi declar public optiunea de a oferi suport nespecializat profesional ci doar din perspectiva personala celor care organizeaza suport-group-uri pentru aceasta afectiune,in public sau in privat, impartasind experientele mele pe acest subiect.

Si nu in ultimul rand minunata melodie...