Tara lui "Lasa-ma sa te las..." sau "Prima mea intalnire cu politica"

         La naiba cu criza varstei mijlocii,sper sa treaca repede si sa ma lase in pace fara mari sechele! Incerci sa te faci mic asteptand  sa treca tot felul de episoade si in final sa te bage cineva in seama iar ceea ce faci,bun sau rau, sa fie pentru ca asa ai vrut nu pentru ca... esti la pubertate si te freaca hormonii,ca esti adolescentul rebel neinteles de parinti cu preocupari aparent distructive,ca esti pana in 25 si inca tanar si fara experienta mare de viata sau profesionala inca nu prea poti deschide pliscul si sa fii ascultat in acelasi timp. Cum eu am ars deja etapele de mai sus,ma asezasem confortabil pe plaja calda si primitoare dintre borna 30 si statia 40 si ma pregateam serios de tihna omului de familie,cu o slujba decenta,cu niscaiva realizari materiale si cu sporadice reveniri la preocupari mai putin contabile-o carte,un film bun,o iesire in natura,etc.

        

         Si cand stateam mai bine ma lovi in moalele capului senzatia ca eu sunt mai bun de atat,ca e momentul sa fac mai mult,sa spun mai multe,sa ma educ in plus si,nu-i asa,sa imi aduc aportul la chestii care depasesc granita microuniversului familiei mele. Senzatia amintita plus putina clisma cerebrala "TV style" mi-au intarit perfid convingerea ca misiunea mea pe pamant nu e incheiata si ca lucruri noi si frumoase urmeaza pentru cei care le cauta,adica JE. Si am facut primul pas inafara zonei mele de confort,m-am interesat,am ascultat in dreapta si in stanga,am socotit si am tras imbecila concluzie ca daca vreau sa FIU mai mult trebuie sa ies din barlog si cu inima in dinti am completat (online,desigur...)cererea de adeziune la unul din partidele care se zdrobeste tare pentru propasirea natiunii romanesti.Nu dau nume,cred ca toti sunt la fel(sa n-aud critici pe baza de generalizari,nu halesc astazi asa ceva).

         Continuarea o banuiti... nu m-a contactat nimeni(cum cica ar fi trebuit) si astfel m-am asezat blegeste in asteptarea semnului ca e momentul sa prestez social,ca deh, n-am vrut sa intru cu bocancii in viata sau sediul ingalbenit de traditie al mult ravnitului partid. Si atunci m-a lovit intelegerea senina a inca unui principiu atat de drag romanilor in general: "Nu lasa pe maine ce poti face azi,lasa pe poimaine ca poate nu mai trebuie facut!"

       Nu e doar despre acest episod,deja trecut pentru mine-e despre cum suntem in realitate ca natiune.Nu raspundem la nimic,nu ne asumam responsabilitati in plus,facem cat e cazul,daca se poate fentam munca,fiscul,banca si intalnirile cu matusile pupacioase.Spunem mult,facem putin sau deloc!

       Succes,Romania! 

       P.S.Sunt ingrijorat pentru tine,serios!