Autisti in lumea Ego-urilor pe steroizi

"Nu sunt orb dar nu pot vedea intodeauna
 Nu sunt surd dar nu intotdeauna inteleg lucrurile
 Nu sunt inchis dar imi e greu sa ma simt liber
 Imagineaza-ti cum e sa fiu eu".

     Cateva versuri desprinse din cantecul "Through my eyes"  cantat de Scott James,unul dintre cei mai faimosi autisti din lume dupa aparitia sa la X-Factor UK. Melodia e extrem de frumoasa,versurile extrem de relevante pentru ceea ce credem ca asteapta acesti oameni de la noi in momentul in care vor sa comunice cu lumea.
      Pentru cei care n-au avut contact direct cu aceasta afectiune poate parea paradoxal de usor de inteles deoarece versurile de mai sus nu par sa reflecte patologia vreunei boli,incapacitatea de a vedea intotdeauna, de a auzi intodeauna sau de a nu reusi sa te simti liber chiar in libertate fiind pare o stare de spirit si a celor "nebolnavi" de afectiuni de spectru autist.
      Cei care au avut contact in schimb cu persoane de acest gen inteleg cu atat mai profund obligatia de a incerca sa iti "imaginezi cum e sa fiu eu",e unica varianta pe care o ai pentru a iti aduna resursele de energie necesare intelegerii acesor suflete nepereche dar si neechipate cu setul clasic de aptitudini sociale pentru a ii considera ca fiind parte a notiunii comune de normalitate. Si daca, in acceptiunea comuna,intr-o situatie care o impune ne-am obisnuit sa tratam comunicarea ca o proba de viteza intre persoane care scuipa cuvinte unul catre celalalt, comunicarea autista iti reinvie celelalte simturi de care ai avut tot timpul nevoie doar ca ai renuntat sa le mai folosesti  dand castig de cauza exclusiv vorbirii.Cel putin asta am invatat eu din experienta personala- sa pun intr-o imbratisare de zece secunde mai multe cuvinte decat as putea spune in zece minute,sa exprim cu priviri in full-contact lucruri care mi-ar fi greu poate sa le exprim fara sa supar pe cineva.Nu poti jigni cu privirea,poti cel mult sa iti comunici starea de aceptare sau neacceptare a unei situatii asa ca jignesc mai rar decat altadata si pentru asta ii sunt dator vandut omuletului din viata mea.
        Drama parintilor de copii autisti devine intr-adevar o drama doar atunci cand ii lasam singuri sa inceapa o batalie pentru care nu i-a pregatit nimeni si nimeni nu vrea sa le devina aliat.Multe lucruri isi pot dezvalui si latura lor pozitiva daca iti lasi mintea sa exploreze mai putin ceea ce stie deja si mai mult ceea ce poate invata  nou sau din nou.Asa ca imi declar public optiunea de a oferi suport nespecializat profesional ci doar din perspectiva personala celor care organizeaza suport-group-uri pentru aceasta afectiune,in public sau in privat, impartasind experientele mele pe acest subiect.

Si nu in ultimul rand minunata melodie...

Iti multumesc Doamne pentru Telecomanda!

       S-a redeschis acu'de curand din nou prin toate canalele de media dezbaterea cu privire la rolul  acestor mijloace de informare,valoarea lor educativa (daca au,declara ori isi asuma vreuna) si publicul tinta.Evident isteria e cauzata de divortul monden al anului-Banica Jr. si Andreea Marin- si de maniera in care presa a inteles sa isi faca "meseria" avand acest subiect ca focus-declaratii,poze de prin Dubai,urmariri cu masina,circ,bodyguarzi,claxoane si alte balosenii  demne de o specie de curand " avortata" de show-urile pacatoase de la miezul noptii.

        Morala isteriei in opinia mea este una foarte sanatoasa: Las-o,bah, sa mearga cu claxoane si tot acaretul ca io' am medicamentul perfect pentru astia: Telecomanda! Am tehnica necesara si puterea sa imi activez liberul arbitru lasat de D-zeu si i-am fript pe cancan-isti cu butonul de P+ si jur ca nu m-am oprit pana pe Moise Guran sa vedem ce mai e cu criza si cu dobanzile de tara terorista pe care le mai camataresc bancile prin Romanica.

       Vapoare de energie irosita catre subiecte care isi vor avea savoarea pentru publicul tinta indiferent cat propaganda intelectualista se va face in continuare,televiziuni care isi trag seva salariilor cu miros de latrina de pe rating-ul facut pe pielea altora in momentele lor de negura emotionala vor mai exista in continuare.Asa cum pentru toti cei care nu servesc lacrimile altora ca bautura racoritoare vor mai exista teatre,vor mai exista librarii si biblioteci si asa trebuie sa ramana.N-as vrea data viitoare cand intru in biblioteca din Baia Mare sa dau nas in nas cu o gasca de interlopi pipaitori de gagici intelectuale.Tot timpul aceste segmente sociale au avut felul propriu de a se exprima si locurile in care sa se exprime si,thank you Jesus, inca n-au descoperit ca e gratis sa stai in foaierul teatrului  la o cafea cu manelista personala in poale.

       Toate aceste locuri nu sunt doar stabilimente ale celor care profeseaza in ele,locuri care gazduiesc secole de cultura acumulata pe hartie ci sunt si locurile in care te intalnesti cu oamenii care stii ca sunt ca tine si  ca au preocupari similare si mie imi face placere sa "share-uiesc" aceleasi trepte cu oamenii astia.

       

       Asa ca,fratilor, suntem in siguranta! Pana terminam noi de citit cartile din Biblioteca Judeteana va promit eu ca trece si divortul celor doua vedete "atat de iubite".Si daca trece asta si divorteza altii remember: Liber-arbitru si butonul rosu de pe telecomanda! Succes la apasat!

        

S-a mutat cascavalul."De ce?" vs "Unde?

  "De ce?" e singura intrebare care te descalifica cu imensa usurinta daca nu reusesti sa ii dai un raspuns pertinent,asa... in cel mult zece secunde.Exemplul soriceilor care nu reusesc sa inteleaga de ce nu mai gasesc cascavalul in acelasi loc si continua sa sparga peretii in speranta ca mai gasesc totusi o farama de hrana e paralela subtila  catre societatea care nu intelege unde i-au disparut resursele si continua sa caute in locuri gresite ceea ce credea ca va dainui pe veci.Cautam dragoste acolo unde ea nu mai este,cumparam obiecte care nu isi mai au rostul,ne tinem de slujbe care nu au viitor,incercam sa redescoperim in pereti goi de continut lucrurile care ne dadeau candva siguranta. Si dupa ce cautam ce nu mai exista o buna bucata de timp ne acordam sansa sa mai filosofam ceva timp la marea intrebare a speciei umane "De ce?"
   Nu  vezi grupul de lei in savana africana intrebandu-se DE CE pleaca milionul de antilope la mii de kilometri in cautarea ierbii proaspete,leii inteleg repede ca mult doritul cascaval cu patru picioare se muta, si se muta si ei dupa el.

  Principiul cascavalului plimbaret e metafora perfecta pentru vremurile pe care le traim.Si daca omul,in general, a inteles ca pretioasa resursa se naste din munca lui atunci aceste vremuri nu mai par atat de negre.Daca vrei sa iti conservi cascavalul la locul de munca asigura-te ca esti angajatul pe care sefii tai il dau de exemplu.Vino mai devreme de munca,cere responsabilitati in plus,achita-te de ele si pleaca acasa ultimul!
   Daca vrei aceeasi relatie plina de implinire  cu partenerul tau asigura-te ca intretii cu gesturile si cuvintele potrivite ceea ce altadata mergea de la sine.Daca vrei sa devii parintele iubit da-le copiilor tai atentia pe care o ravnesc si iubirea pe care o asteapta.
 
 Astfel "De ce?" devine neimportant iar "Unde?" devine foarte simplu.In tine,acolo unde a fost tot timpul puterea sa creezi  resursele de care tu si cei dragi tie aveti nevoie.
 

Mai exista modele? De alea...de urmat?

   Am prins zilele trecute la TV o stire  care m-a lasat cu barbia tremurand de spaima,stire in care reporterul intreba tineri pe strada daca stiu cine este Liviu Ciulei.Acum nu vreau sa pozez in intelectualul rasat care stie toata opera tuturor autorilor pasoptisti ca as fi deplasat rau.Nu stiu chiar atatea despre orice dar cand vine vorba despre cine este Liviu Ciulei as fi reusit sa baigui cateva fraze cu privire la activitatea sa ca actor,regizor de film si teatru si cam atat. Majoritatea n-au reusit sa raspunda nici macar vag cu privire la cine e sau ce a facut sub soare Liviu Ciulei dar n-au ezitat deloc sa recunoasca cele doua personaje alternative din chestionarul reporterului,adica: Dragusanu si Cruduta.Stiau tot,care cu cine e cuplata,de cine s-au despartit de curand,ce numar poarta la sutiene cele doua dive(aici am exagerat putin pentru efectul dramatic...scuze!!).
   Asa ca ma gandesc ca in maxim 10 ani tinerii de azi vor avea reale dificultati in a-si aminti cine e Rebreanu,Florin Piersic,Eminescu,Cristi Minculescu,mai completati voi pe linia punctata alte personalitati dragi voua............. .
   Aveam 13 ani la momentul revolutiei si eram ferm convins ca portocalele "la liber" si Cola tot timpul anului e deja o mare realizare capitalista,sa nu mai vorbim despre programele TV la care cica aveai ce vedea.Asa ca ,dupa vizionarea reportajului respectiv,dupa 23 de ani de la marea portocaliada mi-am dat seama de singurul avantaj pe care il puteam fructifica in perioada nebuna si plina de nenorociri de dinainte de '89: faptul ca,uneori la lumina lumanarii,am reusit pana la aparitia televiziunii prin cablu sa citesc toata biblioteca parintilor mei, de la cele mai proaste romane politiste pana la opera literare din care nu intelegeam o iota.
   Ajung repede la finalul postarii provocandu-va la a intra intr-un mic survey(asa,ca intre prieteni) cu privire la modele de viata  pe care le aveti sau catre care va indrumati copii,obisnuintele care v-au insotit din adolescenta pana astazi.Deci doua raspunsuri scurte(sau lungi,cum vreti) la doua intrebari:
1.Care sunt oamenii,lucrurile,credintele,etc care produc valoare in viata voastra?
2.Cati ati fi dispusi sa va exprimati experientele acumulate in fata adolescentilor pentru a le descrie reperele importante ale succesului vostru profesional?

Marea recalibrare-Soc si groaza

  Exista in fiecare dintre noi un set de dorinte(convingeri,principii,nevoi,...lista e deschisa) care isi au originea in vremuri indepartate,dorinte care si-au trait viata in pas de stea cazatoare,care ne-au insotit mai mult timp de-a lungul vietii si altele care inca ne bantuie visele.Nebunia incepe devreme: "Ce vrei sa fii cand vei creste mare?
  Tot patim intrebarea asta ca si copii adresata de parinti,bunici,educatoare,invatatoare in prima zi de scoala si multi altii,curiosi de directia destinului unui omulet care inca nu isi leaga sireturile singur dar trebuie sa nascoceasca repede raspunsuri copilaresti la intrebari de adulti.Pompier,aviator,super-erou,profesor,imblanzitor de lei,politist,doctor,astronaut,cantaret....cred ca mi-am adus aminte cele mai frecvente destine profesionale mentionate de omuleti. Foarte rar auzi ca cineva isi doreste sa devina mecanic auto,strungar,femeie de serviciu,gunoier,depanator TV,instalator,necalificat in constructii,ospatar-lista poate fi macar la fel de lunga.
   Si pentru ca astia micii inteleg repede cum se pune un adult cu botul pe labe ne lasa repede satisfacuti la auzul destinului grandios pe care si-l rezerva mental si o zbughesc la joaca.Gata! Nu mai am nimic de facut,cu nimic de contribuit,ala micu' stie deja iar eu mai trebuie doar sa-l tin hranit,imbracat si in scoala.Nu ma intelegeti gresit-sunt un mare sustinator al tezei conform careia gandirea pozitiva iti aranjeaza pe o tava mare(servita de un ospatar,of course) lucrurile la care visezi dar,sa fim realisti,sansa ca acesti copii sa devina astronauti este destul de mica in Romania...
   Asa ca la un moment dat afli ca nu ai ureche muzicala-artistul pica, descoperi ca lesini la vederea unei picaturi de sange-doctorul pica,ti-e frica rau de inaltime-aviatorul s-a dus...,leii sunt cam dificil de dresat si ocazional isi omoara dresorul-imblanzitorul il taiem din lista si  astfel incepem sa revenim cu picioarele pe pamant.
  Lipsa de corelare a "ceea ce VREAU" cu "ceea ce POT" insoteste adolescenta acestor mici visatori pana ce devin la randul lor parintii incapabili sa rupa pentru copiii lor tiparul falimentar de mai sus.Sunt pline scolile de copii imbracati perfect si hraniti "bio" dar cu rezultate mediocre la invatatura.

  Nu e vina lor.Au doar ghinionul de a avea parinti care le adreseaza intrebarea-cheie si dupa aceea fug in supermarket sa cumpere chiloti si parizer.